Legenda tutunului

Dacă vreți să vă lăsați de fumat (sau să fumați și mai mult, mă rog, e o chestie de unghi!) citiți povestioara de mai jos!

După cum știm cu toții din legende, pe la începutul începuturilor, nemernicii de draci era îngeri. Aveau aripi ample, erau durdulii, simpatici și ascultau cu toții de Marele și Bunul lor Stăpân: Dumnezeu- God.

Dar într-o zi, nu știm exact care, s-au aliniat stelele mai câș, iar unii dintre acești suavi și cuminți îngerași au început să-l invidieze pe Cel Sfânt. Ba că e mai frumos decât ei, ba că are părul mai lung și mai mătăsos, ba că deține cea mai mare putere, ba că…etc, etc. Invidie și ură.

Dumnezeu s-a supărat și i-a aruncat pe cei răi și îndărătnici direct în fundul pământului, mai precis în iad. I-a degradat din funcția de îngeri, iar ei s-au numit draci de atunci. Urâții și-au ales și un șef, pe Scaraoschi, dracul dracilor, negru, bocciu și pus pe nenorociri și stricăciuni sufletești. Vade retro!

Într-o noapte, cocoțat pe un tron de mortăciuni împuțite, Scaraoschi și-a dat cu gheara prin freza de catran și și-a chemat supușii într-o ședință fulger:

-Bă, canaliilor!, le-a zis el. Dacă nu-mi aduceți cât mai multe suflete de oameni, vă distrug, vă rup coarnele cu mâna, vă jupoi de vii, vă presar piper și boia de ardei iute pe răni.

Înfricoșați, dracii au pornit care încotro prin lume. Au adus mii de suflete în iad, de toate națiile și de toate religiile, spre marea bucurie a Întunecimii sale, Scaraoschi, care nu-și mai încăpea în pielea de drac de mulțumire și mândrie. Numai unul, pe nume Nicornilă, n-a reușit să târască în beznă niciun creștin. N-au vrut să păcătuiască și basta!

 Continuare… »

categories Lumina Credinței, Reportaje | comments Comments (0)

De veghe-n lanul cu păpuși

 

Era noapte. Liniște totală. Luna avea hepatită și se ascundea după norii pufoși. Căscam gospodărește până-mi trosneau fălcile. Puneam și mâna, firește!, că așa e civilizat.

Deodată, în camera de jos, unde ținem obiectele de artizanat pentru magazin s-a auzit un zgomot ciudat. Apoi încă unul. Și troonc!

-Ce-o fi?, sare Răzvan.

-Nu știu, zic.

-O fi Berlioz?

-Nu cred, e în garaj.

-Du-te să vezi ce s-a-ntâmplat, dă ordin șeful.

-Da` tu ce-ai de nu te duci?

-Mă doare piciorul!

-…Și te strânge-un ciorap, nu?

Cobor. Reușesc să nu cad pe scări și nici să mă împiedic de-un excavator lăsat în mijlocul poienii, scuze, mijlocul drumului. Deschid ușa la Artizanescu, aprind lumina. Și ce-mi văd ochii? Păpușile, făcute de o renumită artistă populară, fete și feciori, pe care abia-i adusesem la noi, se certau ca la balamuc, când se termină pastilele. Mai aveau nițel și se-ncăierau serios.

-Hooo! Ce-aveți? Ați înnebunit?, am strigat la ei supărată.

Și-au început reclamațiile:

-Tanti Dana, Costică s-a sărutat cu Vasilica, aia blondă care râde ca proasta, acu` o trag de păr!

-Ce? Nu-i adevărat! El s-a dat la mine. M-am trezit că mă mușcă! Ce era să fac?

Nu-mi venea să cred! Păpușile ieșiseră singure din pungulițele de ambalaj și se…desperecheaseră. Fiecare s-a cuplat cu cine-a vrut. Roșcata Didina era cu mustăciosul, blonda, cu ăla cu ochii verzi, obraznic, brunețica l-a luat pe unul cu ochii albaștri și gura mare, un scandalagiu, părea chiar beat.

Se pupau cu foc, se hârjoneau și râdeau de le pârâiau țoalele. Cei care rămăseseră singuri zbierau, plângeau, cereau RĂZBUNARE!

-Blondooo, vino-ndărăt, tu cu mine erai!, țipa ex-ul trădat.

SONY DSC

-Nu vin!

-Dacă te prind cu mine-n cutie, îți rup basmaua! Și rochia.

Roșcata îl ținea pe mustăcios de mână și chiuia ca la nuntă, făcând-i în ciudă Marghioalei, care plângea în hohote, cu lacrimi adevărate. Sărmana Marghiolița!

Și mi s-a făcut milă de păpușoii părăsiți!

I-am luat pe fiecare-n parte, i-am mângâiat, i-am aranjat, le-am cântat și i-am potrivit cu cine am considerat eu, fără să-i mai întreb.

Și bine am făcut! În cinci minute s-au liniștit. După zece, deja se pupau. Așa i-am lăsat și eu, că mi-era somn și trecuse deja de miezul nopții.

Șșșș! Să nu faceți gălăgie când veniți p-aici! Dacă se trezesc nebunele, iar încep să facă scandal!

Dana Fodor Mateescu

categories Paranormalul in traditia romaneasca, Reportaje | comments Comments (0)

O nouă comoară de folclor de la Angelica Flutur

Casian Balabasciuc

 

Angelica Flutur, reprezentantă de frunte a muzicii populare bucovinene a revenit cu nou videoclip care, în numai cîteva zile de la lansare, a strâns pe YouTube peste 10.000 de vizualizări. Piesa scrisă de Casian Balabasciuc și compusă chiar de Angelica este închinată huțulilor, trăitorii de veacuri ai minunatelor plaiuri din zona muntelui Ciumârna.

„Pe obcini, în Bucovina” face parte din următorul material discografic pe car Angelica Flutur îl va lansa în curând. Pentru iubitorii tradițiilor și obiceiurilor românești, videoclipul tinerei soliste, mai are ceva deosebit: ea poartă un costum popular vechi de circa 180 de ani, probabil cel mai bătrân costum din zonă, pe care artista îl îmbracă doar la ocazii.

Regia aparține lui Oleg Butnaru, un talentat regizor de peste Prut. În videoclip mai apar Silviu Darie Flocea din Rădăuți și Trandafir Mihalescu, din Marginea, personaje pitorești, care au mai filmat și în alte videoclipuri sau documentare despre viața locuitorilor din Nordul Bucovinei.

Pentru a vă umple sufletul de bucurie și de sentimentul întoarcerii la izvoarele tradiției, urmăriți acest videoclip. Merită!

Răzvan Mateescu

categories Cele mai frumoase melodii populare romanesti, Evenimentele Artizanescului | comments Comments (0)

Chimenul, prietenul stomacului tău

În afară de flori, pomi fructiferi și legume, grădina bunicii din partea tatălui era plină de plante medicinale. Pe unele le cunoșteam de la ea, mi le descria în parte pe fiecare (Dănuță, uite, asta e păntru când te doare burta, asta e păntru nervi, păntru piele, păntru bătături…).

Cel mai des era chimenul, care pe mine mă enerva la culme cu mirosul și semințele lui. Nu-l sufeream. Menta era acceptabilă, parfumată, verde…Sunătoarea la fel. Ăsta nu. O buruiană ca oricare alta. Cum putea să mă ajute?


„Nu-i ca oricare alta, tu prostană!”, zicea mamaia. Îi plantă de leac, buna ne dădea când eram prunci. Ceaiu` din semințe e bun la stomac, ți-o dat mumă-ta când erai mică, te calmează, ia durerea și balonarea…Îi bun și la mâncare, pui în supă. Învață, și nu te râde la mine ca broasca la inundații!

Când nu mă vedea bunica, trăgeam palme plantelor, iar semințele zburau aiurea, peste tot. Asta mă distra mai tare decât spargerea borcanelor de casa doamnei Cotelia sau joaca la cișmea, până nămoleam toată curtea.

Într-o zi, însă m-a lovit necazul. Nu știu ce-am mâncat, cum am făcut, probabil niște combinații de-ale mele gen mere cu apă, porum fiert, înghețată cu dulceață de pepene roșu și nuci, amestecate toate și reci ca gheața. Abdomenul mi s-a umflat ca un cimpoi, stătea să crape.

„Au, auuuuu, burta meaaa!”, bâzâiam și alergam prin curte, agitată, când la W.C. când în pat. M-au apucat niște dureri feroce, mă zvârcoleam. Mama era la serviciu, tata la fel. Cine să mă mângâie?

Mamaia s-a dus în grădină, a rupt niște mentă verde, a luat și semințe de chimen și a pus de-un ceai. „Nuuu, nu vreau chimen! E o porcărie, nu-mi place!!” urlam ca zăluda.

„Nu-ți place? Atunci înseamnă că poți să rabzi mai departe!”, a zis.

Nu puteam Așa că, m-am apropiat de cană. Am băut tot, fără zahăr. Ea nu m-a mângâiat. Nici nu m-a atins, n-o făcea niciodată, avea ea o teorie, cică pe copii să nu-i țuci decât când dorm. Ete scârț!

Dar durerea, balonarea și incredibila diaree mi-au trecut la scurt timp, să zic, o oră? Cam așa…Lacrimile mi s-au uscat, burtica s-a liniștit. „Babă acră și urâtă, știu că nu mă iubești! Lasă că te spun eu lu` mama!, i-am zis eu în gând și m-am tolănit pe o băncuță de sub salcâm.

M-a furat somnul. Nu știu cât am stat așa, dar am visat că mamaia a venit la mine încet, s-a aplecat deasupra mea, mi-a pus mâna pe burtă, apoi pe frunte și…m-a pupat ușor pe obraz. Salcâmul ofta și el deasupra noastră, iar seara se simțea de la o poștă, venind…

Să recapitulăm: de la chimen se folosesc semințele, iar principalele ingrediente active sunt uleiurile volatile, cel mai important fiind carvonul. Acesta acționează asupra tractului gastrointestinal, stimulează producerea sucului gastric și relaxează intestinele. Oprește proliferarea bacteriilor nocive. Ceaiul de chimen băut înainte de masă ajută la digestie, împiedică balonarea și flatulența.

Asezonarea mâncărurilor grase cu chimen stimulează producerea fluidelor digestive, făcând alimentele mai ușor de digerat. Aplicarea săculeților cu chimen (încălzit) s-a dovedit eficientă în tratarea colicilor la bebeluși. Totodată, chimenul stimulează lactația și este recomandat femeilor care alăptează. Dacă aveți probleme cu mirosul urât al gurii, mestecați semințe de chimen.

Atenție mare! Nu culegeți semințele, dacă nu sunteți siguri că le cunoașteți! Pote fi confundate cu semințele altor plante care sunt toxice. Așa că, mai bine cumpărați-l de la farmacie sau de la supermarket.

Dana Fodor Mateescu

categories Bucataria Artizanescu, Reportaje | comments Comments (0)

Povești din Bucureștiul de altădată: maica-mare

 

Mileu lucrat de maica-mare Steliana. 100 de ani.

 

Ferestrele erau larg deschise. De afară venea, ca un hoț, aerul curat, care trăgea după el un miros de iasomie și de brad ars. Cineva dăduse foc unor crengi. Era pe la sfârșitul lui mai, când Bucureștiul înnebunea de dor, s-ar fi smuls cu totul din rădăcini, ar fi fugit și s-ar fi iubit pe câmp cu te miri ce localitate proaspătă din apropiere. Dar Bucureștiul rămânea pe loc și doar zbuciumul lui se transmitea oamenilor care trăiau și visau în el.

www.artizanescu.ro

La moșia de la Urlați.

Începutul secolului 20. Maica-mare, Steliana, stătea pe terasa vilei din apropierea Herăstrăului și pigulea la un mileu, atentă să nu piardă firul sau…numărătoarea. Pince-nez-ul abia se ținea de nasul ei coroiat și extrem de fin. Lucra de vreo câteva luni la un tișlaifăr epatant pe care voia să i-l dea cadou de nuntă Ceciliei, una dintre fiicele ei. De undeva se auzea cântând la patefon Cristian Vasile: „Când apari seniorita, în parc pe-nserat/ Curg în juru-ți petale de crin…” Se trezi oftând, nici ea nu știa de ce.

Femeia lua pe iglița subțire câte un fir de ațică, îl învârtea ușurel în sus, vâra apoi pe un ochi, trăgea și gata. Piciorușul creștea! Iar, număra: unu, doi, trei. Stop! Dacă greșea, deșira tot și o lua de la capăt. Fiecare ochișor, buclă, cotitură, fiecare împunsătură, aducea în față și un gând. De fapt, amintirile bătrânei doamne se împleteau odată cu dantelăria care ieșea din munca degetelor ei.

Era singură în casa cea mare de la marginea Bucureștiului, copiii plecaseră cu treburi și ea lucra și lucra. În același timp i se mișcau și buzele seci, de parcă ar fi croșetat cu limba și ar fi tras ațele prin dinți. Vorbea cu tablourile de pe pereți, cu șemineul și cu oglinzile făcute de viitorul ei ginere, mare patron de magazin în centrul capitalei. N-o auzea nimeni, servitorii erau la piața mare, bucătăria închisă (n-avea voie nimeni să intre acolo între mese!).

Maica mare, col. Teodor Șerbănescu și soția lui, Cristina.

Aaa, dar ce copii avea Mam` mare! Să te tot mândrești cu ei! Șase la număr: Ionel, Tudorel, Cici, Jenica, Maria, căreia cu toții îi ziceau „Mica” și Tanți. Biata de ea murise de copilă. A mâncat-o TBC-ul. „Ce copil frumos fusese, Tanți!”, suspina bătrâna în timp ce mai făcea un ochi de dantelă. „Domnilor, avea un chip de angel. Pictură de Botticelli! Da! Da! Păi nu ți-am spus că a fost modelul lui Cornelui Baba? A venit la noi la moșie, la Urlați, aveam acolo un conac mare, pământuri, da` ce n-aveam! Și a văzut-o pe Tanți cântând la vioară. A dus mâna la inimă: Ah! ce splendoare! Vreau s-o pictez! Ei, la început n-am fost de acord, fata mea nu e din ALEA, dar artistul m-a convins în cele din urmă. Pe unde-o fi tabloul ăla?” O lacrimă o gâdilă pe obrazul zbârcit. Pică pe rețelele întortocheate ale mileului. E pentru Tănțica. Și maica-mare coase o floare roz-pal, din mătăsică, în amintirea ei.

 Continuare… »

categories Oameni, Reportaje | comments Comments (0)