Biserica din întunericul peşterii Ialomiţa – calea spre Lumina lui Dumnezeu

Dimineaţă de sâmbătă însorită la Sinaia. Puţinii turişti, echipaţi până în dinţi, par a avea planuri foarte serioase de drumeţie. Munții se intuiesc doar sub o perdea groasă de ceaţă. Şansele ca telecabina să circule în asemenea condiţii sunt minime. Şi totuşi…După ce achit preţul unei călătorii, dus-întors, până la cota 2000, mă instalez în cabină şi, în scurt timp, aceasta porneşte domol. Lumea chiuie când telefericul depăşeşte câte un stâlp şi se produce balansul. După 15 minute, ajungem la cota 1400. În apropierea punctului terminus telecabina iese din ceaţă. Soarele binecuvântează norii.

În aerul rarefiat din Bucegi circulă mesaje din alte dimensiuni

O iau spre cabana Piatra Arsă. Stâlpii indicatori sunt plasaţi din 10 în 10 metri, dar şi aşa se disting foarte greu. Telefonul mobil nu mai are semnal. Simt că tot ceea ce e rău a rămas undeva, jos. După un timp, norii se risipesc din nou, astfel că peisajul carpatin mi se dezvăluie înaintea ochilor în toată splendoarea lui. Traseul este dificil. Cobor o pantă abruptă plină de blovani şi şanţuri adânc săpate de ape în munte. Pe culmea din faţă o turmă de oi paşte liniştită. Un vultur măsoară cu aripile întinse cerul. Intru într-o pădure de jnepeni. Se spune că în acest loc te afli cel mai aproape de zei şi că, în aerul rarefiat circulă tot felul de mesaje pornite din alte dimensiuni. O fi adevărat? N-o fi? De altfel, platoul Bucegilor a făcut deseori obiectul de studiu al radiesteziştilor. Mulţi susţin că au recepţionat mesaje venite din timpuri străvechi, de când însuşi Zamolxe îşi făcea veacul pe aceste meleaguri. Alţii sunt convinşi că zeul trăieşte şi astăzi aici, pe culmile însorite, sub o anumită formă „văzută” doar mediumurile avansate. El ar fi un bătrân, cu părul şi barba albe ca neaua. Mit sau adevăr, cert este că zona are o înfăţişare biblică, de început a istoriei…și-mi place la nebunie!

Viaţa monahală de aici are o tradiţie străveche

Din loc în loc, izvoarele țâşnesc de sub colţi de stâncă, spărgând tăcerea. În depărtare, se vede acoperişul cabanei Piatra Arsă. De aici şi până la Peştera mai este o oră şi jumătate de mers. Drumul devine din nou dificil, iar poteca este distrusă complet de ape. Sus se profilează o micuţă aşezare omenească. Ajung printre oameni, lângă noul hotel Peştera. Sunt şi maşini. Drumul de aici duce la Târgovişte sau Moroeni, în judeţul Dâmboviţa. Tot din acest loc pornesc trasee spre cabana Padina (1-1/2h) sau spre Moeciu şi Bran (6-7h). Mănăstirea de la Peştera, cu hramul Sf. Ap.Petru şi Pavel, şi schitul Cocora, sunt poate cele mai spectaculoase dovezi ale credinţei oamenilor în Dumnezeu. Povestea acestui schit de călugări se pierde în vremurile străvechi. Legenda spune că, însuşi Sf. Andrei, întemeietorul credinţei ortodoxe la români, s-ar fi refugiat o perioadă în peşteră. Istoria locului nu este elucidată decât în parte. Pentru a afla mai multe amănunte stau de vorbă cu preotul Maxim, stareţul bisericii. „Prin anul 1500, povesteşte preotul, în această peşteră trăiau adevăraţii pustnici ai ţării, într-un mod neorganizat. Aflând despre ei, domnitorul Ţării Româneşti, Mihnea Voievod, le-a dăruit muntele Obârşia, împreună cu împrejurimile din jurul actualului schit, o suprafaţă de peste 30 de hectare de pământ. Ei au construit prima bisericuţă de lemn în gura peşterii, săpată în muntele Bătrâna.” Primele date consemnate în arhive sunt de la 1874 încoace, când s-au pus bazele mănăstirii şi s-au construit primele chilii, de către Iacob Ieromonahul. El a fost ajutat de un grup de credincioşi din Petroşiţa, Moeciu şi Bran. Li se zicea „moşneni”. Schitul a luat foc de patru ori, în patru sute de ani de existenţă. În primăvara lui 1961 a ars pentru ultima dată. Aici fuseseră cazaţi muncitori forestieri. Peste noapte, şi-au pus hainele ude de ploaie în jurul focului. Acestea s-au aprins. Biserica din peşteră şi chiliile s-au făcut scrum. De atunci şi până în 1993, în interiorul grotei n-a mai existat viaţă monahală. Însă cei 11 călugări şi-au continuat activitatea la schitul Cocora.

Fenomene inexplicabile și apă cu puteri miraculoase

Biserica este o minunăţie! Contrastul dintre Întuneric şi Lumină este cel mai vizibil aici. Aveam să aflu mai târziu de la preot, că cea mai mare tristeţe a lui este aceea că turişti ce poposesc aici sunt mai mult interesaţi de grotă si mulţi dintre ei mici măcar nu se opresc să aprindă o lumânare sau să se roage. „Sunt mânaţi spre Întuneric, nu spre Lumină!”, spune el.Peştera din spatele mănăstirii se poate vizita și are un traseu de circa 400 de metri, luminat electric până în punctul numit „la Altar”. Unii speologi sunt de părere că peştera ar avea şi altă ieşire. Galeriile sunt foarte greu accesibile din cauza apei. În urmă cu mai mulți ani, s-a făcut aici un experiment. Oamenii au aruncat nişte raţe pe firul apei, care curge înăuntru. Acestea şi-au făcut apariţia, după câteva săptămâni, tocmai aproape de Târgovişte. Asta înseamnă că mai este o ieșire!Tot în această zonă se găseşte un bolovan despre care se spune că a fost dăruit oamenilor de Zamolxe. Dacă îl atingi, ţi se îndeplineşte orice dorinţă. La baza intrării în Peştera Ialomiţei există şi un străvechi cimitir al călugărilor, care au

In urma cu mai multi ani, o echipa a unei televiziuni din Franta a incercat zadarnic sa filmeze interiorul pesterii. Acumulatorii se descarcau instantaneu. Dupa un timp, am verificat personal daca este posibil asa ceva si am patit acelasi lucru. Nu stiu daca este o simpla coincidenta sau poate camerele se descarcau din cauza frigului, nefiind atat de performante ca cele din ziua de azi. De curand, am primit o fotografie de la o cititoare de-a noastra, in care alaturi de personajul principal mai apare chipul cuiva. Pana sa analizam situatia cu ajutorul unui profesionist, nu ne ramane decat sa ne punem intrebari.

trăit aici cu secole în urmă. Pe unul dintre morminte lespedea este tot timpul caldă. Radiesteziştii au făcut măsurători şi şi-au dat verdictul: locul poartă încărcătură energetică. Dar nu au putut spune de ce natură este această energie şi ce anume produce vibraţiile depistate în interiorul peşterii. În vecinătatea peşterii Ialomiţa se află „Grota Pustnicului”. Aici are loc un fenomen ciudat, despre care localnicii ştiu din bătrâni. Pe o stâncă plată, puţin căuşată, se strânge apă provenită din condens, de pe pereţii peşterei. Aceasta se decantează greu, cam un litru, în 24 de ore. Se spune că aceasta are puteri tămăduitoare pentru orice boală şi multă lume urcă până sus, ca să bea și să ia și pentru acasă. O altă legendă vorbeşte despre un blestem împotriva satanienilor, „aşezat” de Zamolxe la gura peşterii. Cică în vremurile străvechi, atlanţii au purtat o luptă sângeroasă cu satanienii, vrând să-i civilizeze pe aceştia din urmă. Zamolxe, care era unul dintre atlanţi, a primit ,după această luptă, sarcină de la Zeus, să-i salveze pe copii acestor satanieni. Părintele Maxim își mai amintește de ceva: „În 1951 în această peşteră un preot a stat o iarnă întreagă împreună cu un urs. Se numea Gherontie şi cred că era un preot legionar.”

Schitul Peştera, astăzi

Pe vremuri , călugării confecţionau oale de lut ars sau butoaie de lemn, pe care le dădeau ciobanilor din zonă, la schimb cu brânză, lapte sau blănuri. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. După ultimul incendiu, care a distrus complet biserica şi chiliile de la intrarea în grotă, întreg complexul monahal a fost reconstruit. Piatra de temelie s-a sfinţit în 1993. Inaugurarea s-a făcut în 1996, de hramul bisericii, 29 iunie, Sf. Ap. Petru şi Pavel. Aici se pot organiza cununii religioase şi botezuri. De Paşti se fac slujbe pe platoul Bucegilor. E trecut de prânz… Stareţul Maxim şi ceilalţi călugări se pregătesc să mănânce. Mă invită să iau masa cu ei: „Dar noi avem mâncare de post, să știți! E e postul Sf. Mării!”. Din păcate, trebuie să refuz, pentru că trebuie să plec. Ştiu că la întoarcere drumul va fi dificil şi trebuie să prind neapărat ultima telecabină care coboară la ora 17.00 de la cota 2000. Altfel…rămân prin codru. Îmi iau rămas bun și mă îndepărtez ușor. Mi se pare că am prins puteri noi. După mai bine de două ore de urcuş prin pădurea Cocora, la fel de pustie, ajung din nou pe platoul Bucegilor. Mai am de urcat un deal plin de bolovani. De data asta nu mai e ceaţă. Întâlnesc din nou oameni, sună şi mobilul. Cabina mă va purta în 20 de minute pe deasupra înălţimilor în Sinaia. Îmi pare rău că trebuie să părăsesc acest colţ de Rai! (RĂZVAN MATEESCU/ Foto: CEZ România)

Comments

comments