Ceramica de Oboga, la asfințit…

De-a lungul vremii, localitatea Oboga, județul Olt, a reprezentat unul dintre principalele centre de ceramică din România, recunoscut în toată lumea. Oboga era renumită pentru oalele și ulcioarele făcute manual de meșterii populari, epoca de maximă dezvoltare a centrului fiind la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.

Azi, în Oboga, doar câțiva meșteri duc tradiția olăritului mai departe. Mulți dintre cei bătrâni au murit, alții, mai tineri, au luat drumul greu al străinătății, iar unii, pur și simplu n-au mai vrut să urmeze această cale, mutându-se în orașele din apropiere.

Familia Ciungulescu face, de când se știe, obiecte din lut, ceramică smălțuită, dar și nesmălțuită, taiere (farfurii întinse) străchini, căni de apă, de vin, tămâielnițe, castroane, borcane pentru păstrarea alimentelor, ploști, servicii de țuică, ceai și cafea, fluierici, ulcioare de nuntă cu reprezentări zoomorfe, vase antropomorfe asemănătoare cu cele preistorice. Lucrările familiei Ciungulescu sunt apreciate în toată țara și în străinătate.

L-am cunoscut pe Daniel, nepotul lui Grigore Ciungulescu , vestitul meșter popular care a obținut numeroase premii naționale și internaționale. Ceramica este lucrată, acum de el, de mama lui, de fratele și tatăl, Marin Ciungulescu. 

Pe vremuri, nu exista o casă în Oboga în care să nu fie măcar un olar. Azi, doar două-trei familii se mai încumetă să frământe lutul. „Au plecat din țară, așa cum pleacă mulți. Se smulg din vatra lor natală, lasă totul și se duc unde văd cu ochii, pentru bani, pentru mai bine. Unii se duc în Italia, alții în Spania sau Germania, unde câștigă bani. Aici nu sunt posibilități. Am rămas puțini olari. Bunicul meu, Grigore Ciungulescu era celebru în toată țara, a avut expoziții peste tot. El ne-a învățat meserie, pe tata și pe fratele meu. La vârsta la care alți copii se jucau, tata lucra la roată, lângă bunicul. E ceva care vine din tine. Eu am fost plecat și în străinătate, am muncit pe acolo, dar m-am întors acasă. Urmez școala populară de artă, îmi place să cânt, am glas frumos. Acum vreau să îmbin melodiile populare cu ceramica.”

Vasele lucrate de familia Ciungulescu sunt decorate cu modele reprezentative: pomul vieții, spirala, păunul, șarpele casei. Un motiv vegetal cu puternice semnificații simbolice este „Pomul vieții”. Arborele miraculos poartă fructele vieții fără de moarte și are la rădăcină izvorul cu apa vieții. Pomul vieții este așezat fie între doi câini de pază, fie între două păsări sau între doi șerpi. 

Am aflat de la Daniel că tatăl lui, Marin, folosește și astăzi unelte tradiționale pentru realizarea unui vas din ceramică de Oboga. Cu un „corn” de vită decorează oalele și ulcioarele, cu „plotogul” (o bucată de piele) netezește marginea vasului, cu „fichiașul” din lemn finisează oalele pe exterior, „pana de gâscă” e utilizată pentru decorarea foarte fină, iar cu „țâțarul” se face țâța ulcioarelor.

Multe dintre lucrările bunicului Grigore Ciungulescu se găsesc astăzi în importante coleții la Muzeul Țăranului Român din București, Complexul Național Muzeal din Sibiu, Muzeul Olteniei și la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

Din păcate, această ceramică deosebită este din ce în ce mai rară.

*****

Privesc o farfurie veche, de Oboga, una frumoasă, cu „pomul vieții”. O ating cu degetul, fâșâie ciudat, ca un oftat de vânticel năzdrăvan, care vine tocmai din Olt, din vremuri străvechi…

O duc la ureche și jur că-mi șoptește, cu limbă de om, versurile lui Minulescu: Răsar,/ Mă-nalț,/ Cobor/ Și-apoi dispar,/ Și-apusul meu e totuși răsărit…

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments