Colivă din suflet pentru cei adormiți

Prima colivă pe care-am făcut-o în viața mea, pentru mama, a fost un dezastru vizual. Era bună la gust, dar avea prea multă zeamă. Degeaba am pus pe ea zahăr și pesmet! Mă chinuisem s-o decorez cu bombonele, alune, nuci, făcusem niște floricele așa de frumoase! Când am ajuns la biserică erau topite toate și coliva mea se vărsase prin coș peste colaci și pachețele cu pomană. Să urli ca lupu`, nu alta! Mă rog, ca lupoaica.

Am stat toată slujba cu mâinile pline de colivă (îmi uitasem și șervețelele umede acasă, că așa-s eu, foarte orientată-n viață!). M-am udat cu zeamă dulce și pe haine, pe tricou, mă lipeam de orice și miroseam minunat a vanilie și-a lămâie. Când am ieșit din biserică s-au luat cinșpe mii de albine după mine, plus niște nemernice de viespi, care m-au hărțuit o bună bucată de drum. Bine că nu m-ați văzut! Totuși, dacă ați trecut cumva prin fața bisericii cu hramul Constantin și Elena din Herăstrău și ați zărit o femeie roșcată că dă din mâini disperată și-și scutură și picioarele, să știți că eu eram aia…

Cu timpul însă, am reușit s-o fac mai bună. Asta pentru că pun zahăr suficient (un kil!), fierb boabele de arpacaș bine-bine, iar cu nucile nu sunt zgârcită. Ba adaug și alune. În afară de asta, scurg zeama de prisos și pun mai mult pesmet. Aici e secretul!

Coliva din arpacaş e uşor de preparat. Avem nevoie de următoarele ingrediente:

1. arpacaş (500gr. sau 1 kg.)

2. zahăr (300gr. sau 1 kg.) Eu am pus o pungă de zahăr la un kilogram de arpacaș și n-am dat în comă diabetică. E foarte bună așa.

3. nuci (500gr.)

4. alune (o pungă de 150-250 gr.)

5. zahar vanilat (4 pliculețe),

6. coajă de lămâie

7. rom

Pentru obrazul colivei trebuie pesmet, zahăr pudră (eu am pus pudră-vanilat), bombonele (M&M, cu alune sau stafide), fulgi de ciocolată.

Fierb arpacașul, la foc mic, într-o oală suficient de mare, dar asta numai după ce-l spăl în nouă ape reci.

În timp ce spăl arpacașul mă gândesc la mama. La ochii ei, la brațele care mă îmbrățișau și mă ridicau sus când eram mică. Și mi se face un dor nespus de ea. Și fiecare boabă de arpacaș e o lacrimă.

Când bobul a înflorit, presar puțină sare, apoi zahărul. Amestec mereu, să nu se prindă de fundul cratiței.

Atenție la zeamă! De frică să nu se ardă, eu pun mereu mai multă. Și surplusul îl arunc. Trebuie să rămână numai boabele de arpacaș.

Nucile și alunele le prăjesc nițel într-o tigaie. Dup-aia, le zdrobesc cu un ciocănel, nu foarte tare, pentru că-mi place să le simt în gură, nu să fie praf. Le invit și pe ele să se amestece cu arpacașul fiert. Compoziția o răscolesc  bine, ca să se topească zahărul. Adaug coaja rasă, de lămâie și romul. 

Eu fac coliva vineri seara sau vineri după-amiaza, ca să aibă timp să se răcească. O ornez seara și o las ori afară, ori în frigider. Acoperită.

Am citit undeva pe net că unele persoane adaugă zahărul după ce s-a răcit coliva, și că pun destul de puțin, mai ales vara. Însă mie îmi place să fie o bucurie de culori, și de gusturi, așa că nu mă zgârcesc, pun din belșug, că doar nu mănânc așa ceva în fiecare zi!

Dimineață pun coliva într-un coș de răchită, alături de-o sticlă de vin roșu (eu îl torn într-o sticlă de la IKEA, cu dop șmecher), pahare, lingurițe, candele, o pâine sau colaci, o prescure. Nu uit pomelnicul! Adică numele de botez al adormiților mei și ai lui Răzvan, la care mă gândesc în ziua pomenirii lor. 

Sfânta Liturghie începe la ora 9, de obicei, și e bine să ajungem la timp, ca să nu deranjăm oamenii cu zgomotele, papornițele și coșurile noastre. Pomelnicul (adică foaia de hârtie cu numele celor dragi) și o lumânare aprinsă plus ceva bănuți, trebuie date preotului la începutul slujbei sau înainte ca acesta să iasă din altar cu Sfintele Daruri.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments