De Dragobete, iubiți-vă românește!

Pe 24 februarie celebrăm Dragobetele, zeul tinereții, al veseliei și al iubirii. Dragobete este zeul tinereţii în Panteonul autohton, patronul iubirii.
Pe vremuri, la noi, Dragobete era ziua când fetele şi băieţii se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi, dacă timpul era frumos, porneau în grupuri prin lunci şi păduri, cântând şi căutând primele flori de primăvara. Fetele strângeau în această zi ghiocei, viorele şi tămâioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le păstra până la Sânzâiene, când le aruncau în apele curgătoare.

Miroase pretutindeni a primăvară, a schimbare. Dragobetele înseamnă nașterea unui nou anotimp și sfârșitul desfătărilor lumești, deoarece începe Postul Paștelui. În credința românească ziua coincide cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul. 

Zi aşteptată cândva cu nerăbdare de toţi tinerii, au fost în bună parte uitate, păstrându-se doar în amintirea bătrânilor. Iar în ultimii ani, Dragobetele autohton riscă să fie dat cu desăvârşire uitării, el fiind înlocuit de acel Sfânt Valentin ce nu are legătură cu spiritualitatea românească.

Se crede că Dragobete este un personaj care vine din negurile istoriei, tocmai de la vechii daci. El este protectorul tinerilor îndrăgostiți, patronul iubirii curate.

Dragobetele, numit în popor și „Cap de primăvară”, „Năvalnicul” sau „Logodnicul păsărilor”, era fiul babei Dochia. Era frumos de pica, mureau femeile după el, de la cele mai fragede, până la gospodine trecute de tinerețe.

Pe vremuri, de ziua Dragobetelui, tinerii se îmbrăcau în cele mai frumoase haine pe care le aveau, se duceau pe luncă sau în păduri ca să culeagă primele flori ale primăverii: viorele, ghiocei, toporași. Cu buchetele în mâini, fetele cântau și, la ceasul prânzului porneau în fugă către sat, în timp ce flăcăii încercau să le sărute. Era „zburatoritul”, un obicei care se păstrează și astăzi. De aici și expresia „Dragobetele sărută fetele”.

Dacă vreunei fete îi era drag unul dintre băieți, se lăsa prinsă. Sărutul înseamna logodna cu acesta, începutul iubirii dintre cei doi. Seara, deja știa toată comunitatea. Toți cei care participau la această sărbătoare, și respectau tradiția, erau feriți de boli în noul an, aveau parte de belșug și bunăstare.

În ziua de Dragobete, fetele și flăcăii mai făceau ceva, care acum poate părea neobișnuit: își crestau brațul în formă de cruce și-și „lipeau” tăieturile crezând că vor deveni astfel frați și surori de cruce.

Bătrânii mai spun că cine nu respectă și nu sărbătorește această minunată zi va fi pedepsit să nu poată iubi în anul care urmează.

De Dragobete, păsările sălbatice își aleg perechea și încep să-și construiască noi cuiburi. În această zi este interzisă cu desăvârșire sacrificarea animalelor. De asemenea, lucrările câmpului, țesutul, cusutul, treburile în gospodărie sunt interzise în această zi magică. Doar curățenia este permisă. Asta aduce spor în casă și prospețime.

Pe vremea bunicilor, fetele mari strângeau „zăpada zânelor”, adică zăpada rămasă pe ici-colo prin ogradă sau pe dealuri, crezând că are proprietăți magice în iubire, descântece și în ritualurile de frumusețe. Cică această zăpadă se forma din surâsul zânelor. Fecioarele își clăteau chipul cu această apa pentru a deveni la fel de frumoase ca și zânele.

În ziua aceasta, de Dragobete, toți bărbații ar trebui să se afle în relații bune cu femeile, să nu le necăjească și să nu se certe cu ele, pentru că vor fi pedepsiți și vor avea ghinion tot anul care va urma.

În anumite regiuni ale țării, ajunul Dragobetelui seamănă cu noaptea de Bobotează pentru că fetele mari, curioase să-și afle ursitul, își pun busuioc sfințit sub pernă, sperând că Dragobetele le va ajuta să viseze chipul viitorului soț. Dacă tinerii care deja formează un cuplu se sărută de Dragobete, iubirea lor va fi mai puternică și se va păstra așa până la adânci bătrâneți.

Nu trebuie să uitați! De Dragobete, nu plângeți, fiți veseli! Se zice că lacrimile aduc necazuri și supărări în lunile care vor urma.

Artizanescu.ro

Comments

comments