Idei pentru aranjarea mesei tradiționale românești


Vizualizari: 4.331

Filed under : Bucataria Artizanescu

Sâmbătă ai 12 musafiri importanți și vrei neapărat să-i impresionezi, dar să se și simtă bine alături de tine. Poate fi o aniversare, un botez, tăiare de moț, etc.

Azi e joi! Intri în panică. Cum aranjezi masa? Ce pui pe ea? Farfurii colorate de la IKEA? E o idee interesantă. Dar, vezi că vin și musafiri din străinătate, nemți, englezi și un israelian, cu toții mari admiratori ai artei populare tradiționale românești. Ce faci?

Îți dau eu un sfat: dacă-ți place o masă mai veselă, fă rost de ceramică de Corund, albastră sau roșie. Dacă vrei ceva mai sobru și mai delicat, caută ceramica de Horezu, cu smalț ecologic.

Dacă te hotărăști la cea din urmă, ai nevoie de 12 farfurii întinse, mari (26 cm. diametrul), 12 farfurii mai mici, tot întinse (21 cm.)  12 castroane pentru supă sau ciorbă, 12 căni de vin, 12 ceșcuțe (sau ciofâcuri) pentru țuică, două căni mari pentru vin, două ulcioare pentru rachiu sau țuică, 12 căni cu farfuriuțe sub ele, pentru cafea. Pune toate aceste minunății pe o față de masă populară sau pe mai multe ștergare cusute frumos. O să-i dai pe spate pe toți, cât sunt ei de pretențioși.

Dacă te hotărăști la ceramica de Corund, alege la fel: 12 platouri, farfurii întinse (28-30 cm.), 12 farfurii puțin adânci, căni pentru vin sau apă, cești pentru țuică, două ulcioare, căni pentru cafea, cu farfuriuțe.

Ai aranjat masa, dar n-ai ce pune în străchini? Nu dispera! Dă o fugă prin magazinele de specialitate și cumpără mâncăruri tradiționale: cârnați, salamuri crud-uscate, tip Babic, Ghiudem, slană afumată, zacuscă de vinete, brânză, cașcaval, murături, carne de porc sau de pui (pentru un grătar), ciuperci (pentru garnitură), ceapă verde și usturoi (cine suportă). Știu că poftiți, credeți-mă că fac la fel în clipa în care scriu. Și mi-e o foame, de văd verde!

Ca desert, opriți-vă la prăjituri de casă (negrese, pandișpan cu fructe, poale-n brâu, etc.), și cafea. Băuturi? Gârlă peste tot! Bere, vin, țuici și rachiuri, siropuri naturale sau sucuri din fructe (home-made).

Ei, după toate aste, să-mi spui cum ți s-au simțit oaspeții! Spor la treabă și mult succes!

Artizaneasca

Comments

comments

RSS feed for comments on this post. TrackBack URI

Lasa un raspuns