Minunea de la Mănăstirea dintr-un lemn

„Biserica dintr-un lemn”, construită dintr-un singur stejar secular, se află la 25 de kilometri distanță de Râmnicu-Vâlcea, aproape de localitatea Babeni, adăpostește în inima ei o icoană făcătoare de minuni, despre care s-a dus vestea în toată lumea.

Icoana din inima stejarului

Bisericuța a fost construită de un pustnic căruia i s-a arătat Dumnezeu. Omul ațipise ostenit la poalele unui stejar falnic, gros, de nu-l puteau cuprinde-n brațe zece bărbați voinici. Deodată, a auzit o voce care i-a spus:

-Ridică-mi o sfântă mănăstire din copacul sub care dormi. Asta e dorința mea și așa să se facă!

Cuviosul s-a ridicat în picioare. A visat sau a fost adevărat ceea ce i se întâmplase?

Nu mai simțea nicio oboseală, așa că s-a apucat să taie arborele. A dat de două, trei ori cu toporul în trunchi și stejarul s-a despicat în două cu o trosnitură strașnică. În miezul lui, minune de la Dumnezeu: era pitită o icoană care o înfățișa pe Maica Preacurată. Pustnicul a căzut în genunchi și cu lacrimi în ochi și-a făcut semnul crucii. Nu visase! Așa că s-a apucat, vârtos, de treabă. A ridicat Biserica din același stejar. Altarul l-a așezat pe locul unde erau rădăcinile copacului. Unii istorici spun că icoana Maicii Domnului ar fi fot ascunsă acolo, într-o scorbură, de către Ancuța, nepoata lui Petru Rareș. Adevăr sau doar legendă izvorâtă din imaginația bogată a locanicilor? Nici nu mai contează. Aceste locuri binecuvântate sunt foarte căutate de turiști, pentru frumusețea lor, culoarea și liniștea răcoroasă care le învăluie. Mii de pelerini ajung aici din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii și se închină la icoana Preacuratei, cea descoperită de pustnicul în inima bătrânului stejar. Călugării o mai numesc „Maica Domnului care îți arată drumul”. Este din lemn și nu se cunoaște originea ei. S-ar putea să provină din Grecia. Unii preoți sunt convinși că este făcută după un model realizat de însuși Apostolul Luca, făcătorul de icoane, cel care a pictat-o prima dată pe Sfânta Fecioară Maria.

Părintele Chesarie

Am ajuns, și noi, într-o după-amiază toridă de vară, la mănăstirea dintr-un lemn. Eram topiți, vlăguiți de atâta mers prin praf și soare, abia așteptam să stăm undeva la umbră. Mă durea capul înfiorător. Neuronii mei, câți mai erau activi, jucau geamparale alături de capilarele întărâtate, care mai și chiuiau ca nebunele. Le auzeam, firește. Nu, nu eram bolnavă, ci doar obosită și stresată. În loc de creier simțeam că am un pumn uriaș care se strângea, gata să lovească. La orice mișcare a trupului chinul era mai mare. Cu suferința după mine și patru pastile de paracetamol luate degeaba, am călcat în curtea mănăstirii. Flori uriașe peste tot, mari, grase, colorate și bogate. O ordine desăvârșită, curățenie peste tot. La o masă, pe un scaun dintr-un trunchi de copac, stătea un preot cu ochii ca cerul. Se sprijinea într-un baston. Ne-am dus la el, i-am spus cine suntem, ce facem, ce căutăm. A zâmbit, ne-a pus mâna pe frunte, ne-a binecuvântat. „Haideți până sus. O să vă dau niște cărți scrise de mine. Mă mișc mai greu, am probleme cu inima.”

Am vorbit despre oameni, icoane credință și iubire. „Icoana Maicii Domnului cu Pruncul, de la mănăstirea nostră, este una dintre cele mai cinstite din țară, atât pentru vechimea și măiestria cu care este lucrată, cât mai ales pentru minunile săvârșite înaintea ei. Există icoane vindecătoare de boli, care alungă duhurile rele. Altele sunt aducătoare de ploi binecuvântate, protejează și ajută familiile credincioase.”, ne-a spus călugărul cu ochii ca cerul, preot şi duhovnic al Mănăstirii. Am aflat apoi de la sfinția sa că una dintre cele mai vechi mărturii despre existența bisericii este cea din 29 iulie 1745. Atunci mitropolitul Neofit Cretanul spunea că „un cioban cu numele de Radu, în timpul domniei lui Alexandru Voda (1568-1577) a visat Icoana Maicii Domnului, despre care amintește Paul de Alep, și tăind stejarul în care a fost găsită icoana, a făcut din lemnul ei o bisericuță, numită din această pricină <<Dintr-un lemn>>”. În afară de aceasta mai este încă un lăcaș, din piatră care datează din anul 1715.

Icoana cu două fețe

Icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn are 1,50 metri înălțime și 1,10 metri lățime. Profesorul I. D. Ștefănescu spunea că ea ar fi fost pictată pe la jumătatea secolului al XVI-lea. Însă A.M. Muzicescu crede că icoana ar fi lucrată înainte de anul 1453, la Bizanț sau la Muntele Athos, dar modul în care aceasta a ajuns la noi rămâne, mai departe, necunoscut. Mare surpriză a fost pe fețele bisericești când au scos ferecătura de argint atașată icoanei. Pe spate, mai era pictată o icoană: Judecata de Apoi. Specialiștii cred că autorul ei se numește „Damaschin”. Icoana are o greutate de aproximativ opt kilograme.

Din punct de vedere al picturii, icoana Maicii Domnului nu este realizată de același artist care a desenat „Judecata de Apoi”. Aceasta din urmă a fost făcută prima și pare a aparține de cultura sârbească. Cealaltă față a icoanei, pe care este pictată Maica Domnului, corespunde tehnicii de execuție bizantină, și a fost realizată de un pictor care a folosit un model cu o particularitate iconografică pe care o găsim la Constantinopol. Este vorba despre scrisul în limba greacă de pe veșmântul Preacuratei, un fragment din Psalmul 44.

Condamnat la 10 ani, plus 7 de temniţă grea, pentru <<trădarea de patrie>>

În timpul plimbării ajungem și pe la cimitirul din curtea bisericii. Chesarie, vesel, ne arată un mormânt din piatră: „Îl vedeți? E al meu!” Recunosc, am avut un mic șoc. Poza lui ne privea senin de pe cruce, iar cel viu îmi zâmbea de lângă…Apoi a început să ne povestească despre el.

„M-am născut la 12 martie 1929, în comuna Oşeşti, judeţul Vaslui, din părinţii Neculai şi Anghelina Gheorghescu. În 1945, după absolvirea şcolii elementare, la vârsta de 16 ani, am intrat frate la Mânăstirea Cozia (Vâlcea), unde am vieţuit sub îndrumarea Părintelui stareţ Arhim. Ghermano Dineaţă (+1971) şi a Părintelui ieromonah Nifon Băicuş (+1978). La 23 aprilie 1949 am fost călugărit la Mănăstirea Cozia, în sâmbăta Paştilor, primind numele de Chesarie. Am fost trimis la Seminarul teologic-monahal de la Mânăstirea Neamţu, pe care l-am absolvit în 1955, ca şef de promoţie, cu calificativul <<excepţional>>. În 1956, după un an de studii la Institutul Universitar Teologic din Bucureşti, am fost trimis de Patriarhul Justinian Marina la Academia Teologică de la Moscova-Zagorsk, unde eram bursier, la zi. În mai, 1960, mi-am luat licenţa la catedra de teologie fundamentală şi apologetică. Între 1956-1960 am slujit la Moscova şi Zagorsk (Serghiev-Posad). Dar să vedeți întâmplare: în 1960, la întoarcerea în ţară de la Moscova, am fost arestat la Bucureşti şi condamnat la 10 ani, plus 7 de temniţă grea, pentru <<trădarea de patrie>>, deoarece, în drumul spre casă, prin Praga-Roma-Atena, am condamnat la Roma, la Ambasada Americană din Atena şi la redacţia greacă a ziarului I Fonis tis Elefterias, decretul bolşevic al lui Dej (410/1959) care desfiinţa monahismul în România.”

Persona non grata

Așa că, de atunci, Părintele Chesarie a suferit cumplit trecând prin închisorile de la Uranus, Jilava, Dej, Gherla. Din fericire a stat doar patru ani în temniță. În 1965 a fost trimis cu domiciliul forţat la Mânăstirea Dintr-un lemn (Vâlcea), fiind considerat persona non grata, dar având condescendenţa de la Episcopia Râmnicului de a sluji ca preot şi duhovnic aici, deşi avea interdicţie civică de 10 ani, sub raport politic. Acum, când își amintește de toate astea într-o seară călduroasă de iulie, Chesarie iartă și oftează. Câte n-au văzut ochii lui! Câți oameni de lumină a cunoscut? Părintele Iustin Pârvu i-a fost aproape mereu, strălucitul teolog Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae i-a fost dascăl și îndrumător, părintele Calinic Argatu, bun prieten care l-a ajutat de multe ori, Nicolae Steinhardt, coleg de suferință, și mulți alții, pe care teologul îi iubește și-i pomenește de fiecare dată când are ocazia.

Totul va fi bine

Primim cărțile sfinției sale și ne despărțim. Înainte de plecare, se întoarce către noi și ne zice blând: „Eu nu mai am mult de stat în lumea asta. O să mă duc la Tatăl Ceresc. Aveți grijă de voi și de copilul vostru. Să nu-l mai lăsați la desene animate, învățați-l să muncească, să respecte munca și să vă iubească. Totul va fi bine. Domnul să fie cu voi! Drum bun!”

Abia atunci am realizat că…nu mă mai durea capul. Deloc, deloc. I-am zâmbit părintelui Chesarie și i-am făcut cu mâna. Suferința mea fugise departe…O alungase el. Cu bastonul.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments