|
 |
|
|
Compot de vară, „adunare generală”
Dacă e vară, înseamnă că putem să bem și puțin compot preparat acasă. Cum? E simplu ca adunarea cu cifre mici.
Chemați la voi vreo patru mere, din alea mari, cărnoase, tocmai bune de mângâiat, un kilogram de caise, coapte, dacă se poate românești, culese de mână de bărbat, (ochi deschiși la culoare, nițel cam amorezat și un strop diliu!) și zece prunițe (fără bubițe). 
Se zice că (virgulă!) caisele trebuie culese numai de o mână de bărbat îndrăgostit, pentru că-și lasă în palmele lui o aromă nemaipomenită. Ce vreți? O caisă, două caise, sunt femei… cât să reziste și ele?!
Hai să le curățăm împreună sub un jet de apă rece! Nu uitați să scoateți sâmburii! Gata? Ați terminat? Aruncați-le într-o oală, la fiert. Dacă vreți, puneți și niște zahăr. Numai dacă vreți.
Radeți puțină coajă de lămâie deasupra. Și presărați nițică scorțișoară. După ce sunt gata (începe să miroasă puternic în bucătărie), opriți aragazul și lăsați-le la răcit. Dacă vreți, puteți să scoateți fructele și să le haliți separat. Unii le aruncă. Eu nu.
Zeama puneți-o în sticle și, țuși cu ele la răcoare! O oră, nu mai mult.
Seara, pe terasă, pe balcon sau în curte, nimic nu e mai plăcut! Un pahar cu compot (și gheață) alături de cei dragi și prieteni. Să aveți spor și poftă!
Frunză dulce compoțel,
Toacă mărul mărunțel,
Pune iute și o prună
-să aibă formă de Lună,-
Arunca și o caisă,
Nu uita ușa deschisă!
Pune zahăr, dacă vrei
Și cu mine hai să-l bei!
Muchinuța
Idei pentru aranjarea mesei tradiționale românești
Sâmbătă ai 12 musafiri importanți și vrei neapărat să-i impresionezi, dar să se și simtă bine alături de tine. Poate fi o aniversare, un botez, tăiare de moț, etc.
Azi e joi! Intri în panică. Cum aranjezi masa? Ce pui pe ea? Farfurii colorate de la IKEA? E o idee interesantă. Dar, vezi că vin și musafiri din străinătate, nemți, englezi și un israelian, cu toții mari admiratori ai artei populare tradiționale românești. Ce faci?
Îți dau eu un sfat: dacă-ți place o masă mai veselă, fă rost de ceramică de Corund, albastră sau roșie. Dacă vrei ceva mai sobru și mai delicat, caută ceramica de Horezu, cu smalț ecologic.
Dacă te hotărăști la cea din urmă, ai nevoie de 12 farfurii întinse, mari (26 cm. diametrul), 12 farfurii mai mici, tot întinse (21 cm.) 12 castroane pentru supă sau ciorbă, 12 căni de vin, 12 ceșcuțe (sau ciofâcuri) pentru țuică, două căni mari pentru vin, două ulcioare pentru rachiu sau țuică, 12 căni cu farfuriuțe sub ele, pentru cafea. Pune toate aceste minunății pe o față de masă populară sau pe mai multe ștergare cusute frumos. O să-i dai pe spate pe toți, cât sunt ei de pretențioși.
Dacă te hotărăști la ceramica de Corund, alege la fel: 12 platouri, farfurii întinse (28-30 cm.), 12 farfurii puțin adânci, căni pentru vin sau apă, cești pentru țuică, două ulcioare, căni pentru cafea, cu farfuriuțe.
Ai aranjat masa, dar n-ai ce pune în străchini? Nu dispera! Dă o fugă prin magazinele de specialitate și cumpără mâncăruri tradiționale: cârnați, salamuri crud-uscate, tip Babic, Ghiudem, slană afumată, zacuscă de vinete, brânză, cașcaval, murături, carne de porc sau de pui (pentru un grătar), ciuperci (pentru garnitură), ceapă verde și usturoi (cine suportă). Știu că poftiți, credeți-mă că fac la fel în clipa în care scriu. Și mi-e o foame, de văd verde!
Ca desert, opriți-vă la prăjituri de casă (negrese, pandișpan cu fructe, poale-n brâu, etc.), și cafea. Băuturi? Gârlă peste tot! Bere, vin, țuici și rachiuri, siropuri naturale sau sucuri din fructe (home-made).
Ei, după toate aste, să-mi spui cum ți s-au simțit oaspeții! Spor la treabă și mult succes!
Artizaneasca
Povestea babelor din luna martie
O babă, două babe, trei babe…nouă babe. Toate pică în capul nostru la începutul lunii martie. Unele ne bucură, altele ne supără.
Foto: www.artizanescu.ro
Babele de martie reprezintă o tradiție veche de primăvară moștenită de la romani. Ele ne anunță că vine primăvara, gata! Totuși, le mai apucă năbădăile pe câte unele, mai rele, și, aduc zile friguroase, cum e și cea de azi, 4 martie 2016. Se zice că în aceste zile, Baba Dochia, cea care trage iarna după ea, începe să-și dea jos cele nouă cojoace. Câte unul în fiecare zi, după cum o apucă pe dumneaei nădușelile. Cu cât se face mai cald, cu atât se dezbracă și baba. Până la urmă, rămâne-n cămășuță și, deodată se face frig, brrrrr, și biata de ea îngheață tun. Bocnă, butuc! Stană de piatră. Cică Babele din munții Bucegi sunt, de fapt, baba Dochia, cea fără de cojoace…
Legenda Babelor este plină de semnificații și simboluri. Pe lângă primăvară, luna martie aduce și multe superstiții. Între 1 și 9 martie sunt Babele sau zilele Babei Dochia.
Zilele astea reprezintă lupta dintre iarnă și primăvară, dintre frig și cald. Sunt schimbătoare ca Baba Dochia.
Bătrânii de la țară spun că așa cum ți-e baba, tot așa îți va fi și viața în anul care te afli. Ți-e baba urâtă, cu ploaie și frig? Să te aștepți la ce-i mai rău în lunile ce vin. E frumoasă, senină și călduță? Apăi ai noroc. Totul va fi bine, e clar!
Cum ne alegem babele? Sunt convinsă că știți, dar cei mai tinerei și copiii poate că nu.
Cine vrea, (nu e obligatoriu, da?), își alege o zi din intervalul 1 – 9 martie. Ziua trebuie să fie în funcție de ziua de naștere. De pildă: dacă ești născut pe 1 martie, baba ta va fi chiar atunci. Dacă data nașterii tale este 29, faci suma 9+2=11, apoi 1+1=2. Baba ta va fi pe 2. Dacă ești pe 25, faci 2+5=7. Deci băbuța ta va fi pe 7 martie. Ați înțeles? Nu e greu.
Dana Fodor Mateescu
Serviciul de ceai
Întotdeauna am fost fascinat de trecut, de lucrurile vechi, dar încă trainice, care vorbesc sau cântă prin trupurile lor, despre cei care le-au zămislit, despre artă, cultură, tradiție. Trebuie numai să vrei și să știi să le asculți atunci când le atingi, când îți apropii buzele sau degetele de ele.
Când a venit mama mea cu un serviciu nou de ceai și de cafea, prin anii 70, m-am bucurat mai tare decât dacă mi-ar fi adus numai mie ceva. Asta pentru că îmi plăceau la nebunie toate obiectele populare, tradiționale, făcute de mâna meșterului.
Mă gândeam la atingerea aceea, intimă, între palmele artistului popular și bucata de lut. Omul îi dădea formă, amprentele lui era acolo, și gândurile toate…
Oprea clipa! Închidea veșnicia, sau aproape-veșnicia, în moalele pământului. Era o combinație între natură și uman, o oală care împrumuta carecteristicile meșterului și un meșter care lua cu el trăsăturile farfuriilor pe care le frământa și picta apoi.
Nu pot să spun exact de ce-mi plăceau așa de mult, probabil e o moștenire de familie, pentru că și mama mea, arhitect de meserie, avea obiceiul să cumpere de prin locurile pe unde mergea, tot ce ține de arta populară: străchini, ulcioare, căni, șervete. Aveam casa plină de obiecte populare, unele farfurii luate din Făgăraș, pictate manual, le am și azi, după câți ani? Să tot fie vreo 40…
*****
Era o seară de iarnă și ea venise de la serviciu, lucra la Predeal și făcea naveta până la Bușteni. Avea în plasă o cutie, și, în ea, un serviciu de ceai sau cafea. Am deschis-o împreună. Ceainicul era glazurat, fin, de culoarea caramelului, iar ceștile semănau cu el ca puii de găină cu cloșca. Pe ele erau pictate motive populare inspirate din natura: brazi, plante, boboci de flori.
-Hai să organizăm un ceai de tei, a zis mama veselă și s-a apucat de treabă prin bucătărie.
Cuminte, am așezat trei cești pe farfuriuțele lor și am așteptat-o. Între timp a apărut și tata. Am băut atunci cel mai bun ceai din lume! Înnobilat cu miere și luminat cu un strop de lămâie.
De atunci, acel serviciu a participat, ca o persoană tăcută, la toate reuniunile din familie, când veneau prietenii de la București pe la noi, frații mei, rudele. Am băut în el și cafea și țuică fiartă și vin. A rezistat și și-a păstrat frumusețea în timp.
Ne-am mutat din Bușteni la Brașov. Serviciul de ceai și cafea a venit cu noi. După alți ani, ne-am mutat la București, într-o vilă de lângă Parcul Herăstrău, unde locuise mătușa mea, tanti Cici. Serviciul de ceai, era prezent, la datorie!
Numai că, într-o zi, s-a spart o cană. A rămas în cinci și c-o farfuriuța-n plus.
-Nu-i nimic, a zis mama. Și noi o să ne împuținăm…
Primul a murit fratele meu mai mare. Apoi încă o cană s-a spart, habar n-am cum. Și a murit mama.
Apoi am mai spart o ceașcă. S-a dus tata…
*****
Serviciul de ceai e la mine acum. Țin la el ca la un prieten drag și pun în el cafea când vine pe la mine cineva. În urmă cu mai multă vreme, un colaborator de-al meu din Horezu, mare meșter popular, a văzut cănile și ceainicul.
-Frățică, și eu pot să-ți fac așa ceva!
-Să te văd!, i-am zis.
Zilele trecute a venit pe la noi. Pe lângă farfurii și cănițe, omul mi-a adus și…un nou serviciu de ceai și cafea, aidoma cu cel din copilăria mea.
Acum setul vechi stă lângă cel nou și-l privește cu duioșie, de parcă ar fi tatăl cu fiul:
-Acum e rândul tău să bucuri lumea…
Răzvan Mateescu
27 ianuarie 2016
Ritualuri și descântece din bătrâni
Țăranul român dispune și azi de un imens tezaur de cunoștințe din zona vegetalelor sălbatice și de grădină, cunoștințe pe care le-a folosit în trecut în multe boli de care suferea.
Utilizarea „ierburilor sacre” a fost avantajată și de existența unei mari diversități de plante bioterapeutice pe teritoriul țării noastre.
Folosirea „ierburilor sacre” este avantajată de existența unor mari diversități de plante bioterapeutice pe teritoriul țării noastre, scrie Nineta Crainici în cartea „Bioenergoterapia în tradiția milenară a poporului român”.
Femeile „descântătoare” păstrau anumite ritualuri la culegerea acestor plante, dar și la aplicarea procedeelor. „Femeia trebuia să fie aptă să transmită nivelului profund celular o stare entropică favorabilă din punct de vedere psihic-fizic-chimic, valorificând calitățile plantelor.” (Nineta Crainici)
Între ierburile sfinte avem: usturoiul, odoleanul, avrămeasa, mătrăguna, tătăneasa, cânepa și leușteanul. Leușteanul uscat sau crud este la îndemâna oricui, fiind cunoscut ca un condiment autohton în ciorbe și diferite mâncăruri. Acesta are multiple întrebuințări bioterapeutice și este una dintre cele mai importante plante din grădină. L-a folosit și bioterapeuta Nineta Crainici în cercurile de terapie naturistă pentru combaterea tulburărilor căilor renale, sub formă de ceai (infuzie sau decoct). „Macerat în oțet de mere cu miere”, scrie terapeuta, „este decongestiv-dezinflamant în bolile de natură renală, cardiacă și reumatică ale picioarelor, folosit în masaje repetate.”
Era folosit în trecut și ca frecție în febra tifoidă, fiind numit „buruiana de lingoare”. Ceaiul de leuștean este folosit și în ajutorul expectorației bronhice, pentru stomac, readuce la normal tonusul intestinal, înlătură și atoniile uterine însoțite de amenoree și nevroze, spasmele intestinale și gazele. Decongestionează nu numai rinichii, dar și ficatul. (Cornel Dan Nicolae, Leacuri și remedii magice din Carpați, Editura Axis Mundi-Ethos, 1965.)
Adăugăm că mestecarea frunzelor verzi de leuștean este mult mai utilă decât o țigară, o bomboană (plină de E-uri) sau chewing-gum.
O soluție adjuvantă și accesibilă, deosebit de eficientă este folosirea compreselor cu varză crudă, mai ales pentru afecțiunile abdominale, inclusiv în inflamațiile cancerigene. Asemenea comprese se fac păstrând un ritm zilnic și nocturn al acestor aplicații, pe perioade de 10 zile, până la două-trei luni.
Încetățenirea denumirii de „magie” are un sens străvechi religios dat magilor cititori în stele, cunoscători de „leacuri”, oculte pentru unii. Tracii geto-daci au fost vestiți pentru forța lor de descântători, deținători de percepte religioase și incantații.
Descântecul cu „crescătură electrodermală” pentru diferite afecțiuni (de speriat, nevroze sau dureri de cap)
„Terapeuta” face pregătiri de cu seară. Aduce apă înainte de asfințitul soarelui, femeia trăind o stare de liniște interioară, de deconectare, fără discuții cu cineva pe drumul spre fântână, nici chiar o privire înapoi după cineva. Ea așează oala pe foc, să fiarbă și apoi o lasă să stea nemișcată până dimineața. În zori, apa asta este pusă la soare, când răsare. „Terapeuta” se spală cu ea, apoi începe un procedeu de înțepare pe punctele cunoscute de ea, cu diverse obiecte ascițite: ac mare țigănesc, andrea, vârful secerii, (flambate).
Înțeparea este însoțită de declamarea sugestivă, psihologică:
„Nu înțăp pe….(Gică), înțăp pe cel care ți-o adus răul (zice cauza). Să să ducă răul din vad în vad, pi capu` cui l-o dat.”
Ca în majoritatea descântecelor, bolnavul va bea și un ceai de plante făcut de femeia tămăduitoare.
Acest descântec este cules de prof. Tatiana Crâșmaru în 1958 de la Varvara Cărăuși, de 69 de ani, din Poiana-Vaslui.
www. artizanescu.ro/Revista 13
