Ritualuri și descântece din bătrâni


Vizualizari: 3,934

Țăranul român dispune și azi de un imens tezaur de cunoștințe din zona vegetalelor sălbatice și de grădină, cunoștințe pe care le-a folosit în trecut în multe boli de care suferea.

Utilizarea „ierburilor sacre” a fost avantajată și de existența unei mari diversități de plante bioterapeutice pe teritoriul țării noastre.

Folosirea „ierburilor sacre” este avantajată de existența unor mari diversități de plante bioterapeutice pe teritoriul țării noastre, scrie Nineta Crainici în cartea „Bioenergoterapia în tradiția milenară a poporului român”.

Femeile „descântătoare” păstrau anumite ritualuri la culegerea acestor plante, dar și la aplicarea procedeelor. „Femeia trebuia să fie aptă să transmită nivelului profund celular o stare entropică favorabilă din punct de vedere psihic-fizic-chimic, valorificând calitățile plantelor.” (Nineta Crainici)

Între ierburile sfinte avem: usturoiul, odoleanul, avrămeasa, mătrăguna, tătăneasa, cânepa și leușteanul. Leușteanul uscat sau crud este la îndemâna oricui, fiind cunoscut ca un condiment autohton în ciorbe și diferite mâncăruri. Acesta are multiple întrebuințări bioterapeutice și este una dintre cele mai importante plante din grădină. L-a folosit și bioterapeuta Nineta Crainici în cercurile de terapie naturistă pentru combaterea tulburărilor căilor renale, sub formă de ceai (infuzie sau decoct). „Macerat în oțet de mere cu miere”, scrie terapeuta, „este decongestiv-dezinflamant în bolile de natură renală, cardiacă și reumatică ale picioarelor, folosit în masaje repetate.”

Era folosit în trecut și ca frecție în febra tifoidă, fiind numit „buruiana de lingoare”. Ceaiul de leuștean este folosit și în ajutorul expectorației bronhice, pentru stomac, readuce la normal tonusul intestinal, înlătură și atoniile uterine însoțite de amenoree și nevroze, spasmele intestinale și gazele. Decongestionează nu numai rinichii, dar și ficatul. (Cornel Dan Nicolae, Leacuri și remedii magice din Carpați, Editura Axis Mundi-Ethos, 1965.)

Adăugăm că mestecarea frunzelor verzi de leuștean este mult mai utilă decât o țigară, o bomboană (plină de E-uri) sau chewing-gum.

O soluție adjuvantă și accesibilă, deosebit de eficientă este folosirea compreselor cu varză crudă, mai ales pentru afecțiunile abdominale, inclusiv în inflamațiile cancerigene. Asemenea comprese se fac păstrând un ritm zilnic și nocturn al acestor aplicații, pe perioade de 10 zile, până la două-trei luni.

Încetățenirea denumirii de „magie” are un sens străvechi religios dat magilor cititori în stele, cunoscători de „leacuri”, oculte pentru unii. Tracii geto-daci au fost vestiți pentru forța lor de descântători, deținători de percepte religioase și incantații.

Descântecul cu „crescătură electrodermală” pentru diferite afecțiuni (de speriat, nevroze sau dureri de cap)

„Terapeuta” face pregătiri de cu seară. Aduce apă înainte de asfințitul soarelui, femeia trăind o stare de liniște interioară, de deconectare, fără discuții cu cineva pe drumul spre fântână, nici chiar o privire înapoi după cineva. Ea așează oala pe foc, să fiarbă și apoi o lasă să stea nemișcată până dimineața. În zori, apa asta este pusă la soare, când răsare. „Terapeuta” se spală cu ea, apoi începe un procedeu de înțepare pe punctele cunoscute de ea, cu diverse obiecte ascițite: ac mare țigănesc, andrea, vârful secerii, (flambate).

Înțeparea este însoțită de declamarea sugestivă, psihologică:

„Nu înțăp pe….(Gică), înțăp pe cel care ți-o adus răul (zice cauza). Să să ducă răul din vad în vad, pi capu` cui l-o dat.”

Ca în majoritatea descântecelor, bolnavul va bea și un ceai de plante făcut de femeia tămăduitoare.

Acest descântec este cules de prof. Tatiana Crâșmaru în 1958 de la Varvara Cărăuși, de 69 de ani, din Poiana-Vaslui.

www. artizanescu.ro/Revista 13

Comments

comments

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasa un raspuns