Serviciul de ceai


Vizualizari: 1,252

Filed under : Oameni, Reportaje

Întotdeauna am fost fascinat de trecut, de lucrurile vechi, dar încă trainice, care vorbesc sau cântă prin trupurile lor, despre cei care le-au zămislit, despre artă, cultură, tradiție. Trebuie numai să vrei și să știi să le asculți atunci când le atingi, când îți apropii buzele sau degetele de ele.

Când a venit mama mea cu un serviciu nou de ceai și de cafea, prin anii 70, m-am bucurat mai tare decât dacă mi-ar fi adus numai mie ceva. Asta pentru că îmi plăceau la nebunie toate obiectele populare, tradiționale, făcute de mâna meșterului.

Mă gândeam la atingerea aceea, intimă, între palmele artistului popular și bucata de lut. Omul îi dădea formă, amprentele lui era acolo, și gândurile toate…

Oprea clipa! Închidea veșnicia, sau aproape-veșnicia, în moalele pământului. Era o combinație între natură și uman, o oală care împrumuta carecteristicile meșterului și un meșter care lua cu el trăsăturile farfuriilor pe care le frământa și picta apoi.

Nu pot să spun exact de ce-mi plăceau așa de mult, probabil e o moștenire de familie, pentru că și mama mea, arhitect de meserie, avea obiceiul să cumpere de prin locurile pe unde mergea, tot ce ține de arta populară: străchini, ulcioare, căni, șervete. Aveam casa plină de obiecte populare, unele farfurii luate din Făgăraș, pictate manual, le am și azi, după câți ani? Să tot fie vreo 40…

*****

Era o seară de iarnă și ea venise de la serviciu, lucra la Predeal și făcea naveta până la Bușteni. Avea în plasă o cutie, și, în ea, un serviciu de ceai sau cafea. Am deschis-o împreună. Ceainicul era glazurat, fin, de culoarea caramelului, iar ceștile semănau cu el ca puii de găină cu cloșca. Pe ele erau pictate motive populare inspirate din natura: brazi, plante, boboci de flori.

-Hai să organizăm un ceai de tei, a zis mama veselă și s-a apucat de treabă prin bucătărie.

Cuminte, am așezat trei cești pe farfuriuțele lor și am așteptat-o. Între timp a apărut și tata. Am băut atunci cel mai bun ceai din lume! Înnobilat cu miere și luminat cu un strop de lămâie.

De atunci, acel serviciu a participat, ca o persoană tăcută, la toate reuniunile din familie, când veneau prietenii de la București pe la noi, frații mei, rudele. Am băut în el și cafea și țuică fiartă și vin. A rezistat și și-a păstrat frumusețea în timp.

Ne-am mutat din Bușteni la Brașov. Serviciul de ceai și cafea a venit cu noi. După alți ani, ne-am mutat la București, într-o vilă de lângă Parcul Herăstrău, unde locuise mătușa mea, tanti Cici. Serviciul de ceai, era prezent, la datorie!

Numai că, într-o zi, s-a spart o cană. A rămas în cinci și c-o farfuriuța-n plus.

-Nu-i nimic, a zis mama. Și noi o să ne împuținăm…

Primul a murit fratele meu mai mare. Apoi încă o cană s-a spart, habar n-am cum. Și a murit mama.

Apoi am mai spart o ceașcă. S-a dus tata…

*****

Serviciul de ceai e la mine acum. Țin la el ca la un prieten drag și pun în el cafea când vine pe la mine cineva. În urmă cu mai multă vreme, un colaborator de-al meu din Horezu, mare meșter popular, a văzut cănile și ceainicul.

-Frățică, și eu pot să-ți fac așa ceva!

-Să te văd!, i-am zis.

Zilele trecute a venit pe la noi. Pe lângă farfurii și cănițe, omul mi-a adus și…un nou serviciu de ceai și cafea, aidoma cu cel din copilăria mea.

Acum setul vechi stă lângă cel nou și-l privește cu duioșie, de parcă ar fi tatăl cu fiul:

-Acum e rândul tău să bucuri lumea…

Răzvan Mateescu

27 ianuarie 2016

 

Comments

comments

Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI

Lasa un raspuns