Ceramica nopții

Într-o seară, demult, tare demult, pe când oamenii erau mai buni și Dumnezeu se plimba pe pământ, ceramica de Marginea a furat noaptea fără stele și nu i-a mai dat drumul. De atunci, toate vasele frământate de mâinile meșterilor populari, farfurii, străchini, ulcioare și chiupuri au devenit negre și catifelate.

Vasele de la Marginea, apreciate de împăratul Japoniei

Ceramica de la Marginea, județul Suceava, este rezultat al folosirii unei tehnologii de producție ce aparține culturii Horodiștea – Florești (perioada cea mai înfloritoare a ceramicii negre geto-dacice). Locurile acestea istorice, îmbrățișate de păduri și străbătute vesel de râul Sucevița, sunt de o frumusețe care-ți va rămâne în suflet pentru totdeauna.

La Marginea mai sunt puține familii care duc mai departe acest meșteșug milenar. Magopăț și Pascaniuc. Noi am avut bucuria să-l cunoaștem pe meșterul Gheorghe Magopăț, care, împreună cu frații lui și un văr, au dezvoltat, după 1989, o mică afacere cu ceramică neagră. Ei sunt producătorii, dar tot ei o și comercializează.

O astfel de ceramică neagră se mai face în Mexic, ne-a spus meșterul Gheorghe Magopăț. „Vasele modelate la noi sunt cunoscute pe întreg globul pământesc, atelierele noastre au fost vizitate de mii de turiști și de mari personalități: împăratul Japoniei, regele României, Sahinșahul Iranului, guvernatorul Canadei, regina Olandei și toți ambasadorii statelor lumii în România.”

O tehnică de pe vremea dacilor

După modelare, vasele își urmează drumul vechi de mii de ani. Atunci erau arse în gropi de 1,5 metri, de forma unui con cu vârful în sus. Lângă ele era săpată o groapă mai mică, ce comunica printr-un canal cu celelalte. În acel moment, vasele era acoperite cu un strat de lut umed, astupându-se astfel și canalul dintre gropi. Arderea continua, fără oxigen și, din cauza aceasta, ceramica devenea neagră sau cenușie. Tehnica s-a păstrat până în zilele noastre, dar cu mici modificări: vasele sunt arse în cuptoare închise și în partea de sus și la gurile de foc. Vasele sunt lustruite de olar cu o piatră de râu, urmele de cenușă rămase pe pereți amestecându-se apoi cu negrul metalic al acestora. Ca și înaintașii lui, dacii, meșterul frământă lutul cu palmele goale, îl pune pe roată și modelează ce formă dorește: oală înaltă, cu toarte ori ulciorașe în care va cânta vinul fierbinte, ca o fecioară despletită.

În secolele XII-XV activitatea de olărit a cunoscut o dezvoltare puternică în nordul Moldovei și mai ales în regiune. Înainte de venirea comuniștilor în România, la Marginea erau 60 de ateliere de olari. Dar pentru că posesia unei roți de olar se pedepsea aspru de către lege, mulți meșteri au renunțat la meseriile lor moștenite din străbuni. Mai târziu, însă, comuniștii s-au răzgândit și au încercat, prin cooperative artizanale, să relanseze această activitate. Azi, numai la Marginea se mai fac astfel de vase, în carnea cărora dorm străbunii.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments