Mâinile de aur din Vatra Moldoviței

Un meșteșug moștenit de la străbuni

Obiceiul de a colora, împistri și încondeia ouăle, este cunoscut la multe popoare din timpurile cele mai vechi. Creștinii din Bucovina pictează ouăle în preajma Sfintelor Paști. Unii mai încondeiază ouă și la sărbătoarea Ispasului, de sau Rusalii și chiar la Sfântul Gheorghe, dacă el nu cade în „săptămâna luminată”.

Elena Hojda a învățat acest migălos meșteșug de la mama ei, care l-a moștenit de la bunica. Este o tradiție în familia lor, transmisă din moși-strămoși, de la o generație la alta, ca un dar prețios și sfânt. Elena a deschis ochii în satul Paltinul, comuna Vatra Moldoviței, din județul Suceava, în urmă cu 25 de ani, într-o casă în care cineva picta mai mereu ouă de găină sau de gâscă, iar copilăria ei a fost colorată și binecuvântată. De la 12 ani a devenit și ea încondeietoare. 

Am descoperit-o pe una dintre aleile Muzeului Satului din București, într-o după-amiază de vară aurie și călduroasă. De la depărtare, părea o floare-a-soarelui. M-am apropiat de chipul blond și ne-am împrietenit rapid, pentru că Elena e comunicativă și are un farmec aparte. Pe masă tronau ouă de găină, de gâscă și de struț, minunat încondeiate, împistrite, cu ceară de albine și albastru furat parcă din ochii tinerei artiste. „Îmi place foarte mult ceea ce fac, deși nu este o sursă de venit care să-mi asigure traiul zilnic. Este o pasiune de-a mea, care îmi bucură sufletul. Am și avantajul participării la multe târguri din țară și din străinătate, la expoziții și tabere de creație, așa cum este <<Tabăra Vara pe Uliță>> de la Muzeul Satului, unde am cunoscut oameni minunați de la care am învățat multe. De-a lungul timpului, am fost la expoziții în Iași, Sibiu, București, dar am ajuns și la Strasbourg, unde am arătat străinilor valoarea artei românești. Erau uimiți, nu le venea să creadă că ouăle sunt adevărate, le pipăiau, le examinau cu atenție, m-au întrebat care este secretul încodeierii. Secretul? Pasiunea, munca, răbdarea. Eram atât de mândră și de fericită! Pentru că toate ouăle erau pictate de mâna mea. Încondeiatul este o pasiune pe care sper să i-o insuflu și fetiței mele, care are doar doi anișori. Mi-aș dori să fie atrasă de acestă artă străbună.” 

Bucuria din ochi

În timp ce vorbim, Elena își vede de treabă. Un ou așteaptă să fie îmbrăcat în uluitoarea dantelă din ceară colorată în albastru. Un punct, o liniuță subțire, trasate cu precizie, o cruce și o floare. Îi privesc chipul. E liniștit, zâmbitor, încărcat de o bucurie pe care numai creatorii de frumos o au în ochi. Oul e gata. Stă mândru între degetele iscusite ale Elenei. „Vedeți cât sunt de frumos? Altul ca mine nu-i!”, pare că spune el tuturor. Lumea din jur îl admiră și o laudă pe artistă, iar copiii care au venit la muzeu sunt de-a dreptul impresionați, vor și ei să picteze. Elena le arată ce și cum să facă, le spune tuturor cu ce vopsește ea ouăle și cam câtă vreme îi trebuie ca să picteze unul. „Culorile sunt obținute din flori, frunze și unele legume. Spre exemplu, roșul se face prin fierberea coajei de ceapă roșie, iar galbenul, din coajă de nuc. Timpul dedicat încondeierii unui ou diferă în funcție de motivul pe care vrei să-l expui, cât e de încărcat modelul sau cât e de mare oul. Dacă un ou de rață reușesc să îl pictez în patru-cinci ore, încondeierea unui ou de struț durează și câteva zile. Răbdarea și inspirația de a creea un model vin din suflet și dorința de a face ceva unic. Motivele sunt diverse, unele copiate de pe ștergare și covoare vechi ale bunicilor, altele create de mine, în funcție de stare de spirit pe care o am în momentul respectiv.”

„Ouăle sunt roșii de la sângele Mântuitorului”

Copiii, pici de patru-cinci ani și mai mărișori, de 12, ascultă fascinați și încearcă să o imite în mișcări pe meștera populară care deșartă și tolba cu povești.

„Voi știți de ce pictăm ouăle?” , îi întreabă Elena.

„Nuuuuu!”, zic ei în cor.

Atunci, le povestește: „Colorarea ouălor are în popor mai multe legende și variante. Se spune că ele reprezintă pietrele cu care evreii l-au bătut pe Iisus. Ouăle sunt roșii de la sângele nevinovat al Mântuitorului.”

„Oau! Ce interesant!”, fac cei mai mari elevi. Putem să pictăm și cu sânge?” 

„Nuuu. Acum pictăm cu vopsea vegetală, cu sângele plantei.”, răspunde Elena, zâmbind. „Altă legendă zice că, pe când Simion mergea la câmp, ducând o pâine și câteva ouă albe în traistă, l-a văzut pe Iisus cărându-și crucea grea în spate. Picuri mari de sânge în cădeau în țărână. Lui Simion i s-a făut milă, i-a luat-o și a dus-o o vreme, apoi i-a dat-o înapoi. Mai târziu, după ce a muncit la ogor, i s-a făut foame. Dar când a desfăcut mâncarea, minune: ouăle albe se făcuseră roșii. De atunci a început tradiția înroșirii ouălor.”

Am lăsat-o pe Elena Hojda să-și depene poveștile alături de micuții elevi care veniseră în vizită la Muzeul Satului. Se lăsa seara peste București, iar soarele era însuși un ou înroșit.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments