Ocarina l-a salvat de la moarte

Tataia venise în vizită la noi, la București, să-și vadă băiatul și să-și ceară iertare pentru că îl părăsise când era mic, în timpul războiului, și după. Au mâncat, au vorbit, s-au ciondănit („mă ficior, mă, iartă-mă, că de-amu-s bătrân!”) și au băut cam mult. Se matolise, bietul tataia, cu turț și din ochi îi curgeau lacrimi. Mie mi se părea că-s albastre. Atunci s-a pornit pe depănat, fără vreo legătură cu prezentul și cu ce făceam noi acolo, la masă, într-un bloc din Militari, în anul 1980. Numai eu l-am ascultat. Mama spăla vasele, tata dormea cu capul pe masă, iar fratele meu avea trei ani. 

Tataia era în război, la Cotul Donului, iar un frate de arme, Simion, care cânta dumnezeiește la…ocarină, fusese capturat de soldații ruși. L-au așteptat să vină. Au crezut că fusese ucis, își luaseră adio de la el. Dar într-o seară a apărut, jerpelit, ud, ca vai de el. Dar viu. A povestit cum l-au prins rusnacii, l-au controlat prin buzunare, l-au bătut până l-au umplut de sânge și i-au furat ocarina. Apoi i-au băgat arma în gură, gata să-l omoare. Dar a apărut un ofițer. Ăla a fost salvarea lui.

-Șto etă? a întrebat el arâtând spre ocarina flăcăului.

-Etă ocarină, a răspuns tremurând Simion.

-Cacaia ocarina?

Și românașul, disperat de moarte, i-a arătat cum se cântă la ea „O ci ciornaia” și alte melodii rusești care i-au venit atunci în minte. Ofițerul odată s-a-nveselit. I-a luat instrumentul, („harașo, saldat, harașo”), arma și, nu se știe prin ce minune, i-a dat drumul ostașului.

Simion a ajuns cu bine în tabăra de arme, dar în el se petrecuse ceva, s-a rupt un mecanism fin, mintea lui a luat-o razna de la această întâmplare, se prostise, înnebunise. L-au trimis acasă. Acolo, tot timpul cânta la ocarină „O ci ciornaia”. A mai trecut ceva vreme și s-a prăpădit…Avea 23 de ani. Ai lui l-au îngropat cu ocarina la piept, singura lui iubită.

Mi-a plăcut mult povestea și n-am putut s-o uit, iar azi, când eu însămi am pus mâna pe niște ocarine, mi-am amintit-o și v-am spus-o și vouă.

Dana Fodor Mateescu

Comments

comments